FÜLÖP Antal Andor

Mulţumită prieteniei care îl lega de Tasso Marchini, s-a arătat interesat de artă de la o vârstă foarte fragedă. Marchini deja la 13–14 ani a cunoscut o mare gamă de artişti din arta universală, preferaţii lui fiind Raffaello şi Cézanne. De cunoştinţele sale s-a legat şi o pasiune puternică, al cărei efect s-a făcut simţit de toţi cei din jurul său.

În 1925 s-a înscris la cursurile proaspăt înfiinţatei Academii de „Belle- Arte” din Cluj şi l-a convins şi pe prietenul său din copilărie, mai puţin apt pentru muncă manuală, să se înscrie după o audienţă personală. Fülöp Antal Andor a ajuns în clasa lui Catul Bogdan, dar a frecventat şi cursurile lui Aurel Ciupe, Tassy Demian şi Romul Ladea.

În 1929 a realizat o călătorie de studiu în Italia, împreună cu Gáll Ferenc. Valorile artistice cărora le-a fost martor de-a lungul călătoriilor l-au determinat să nu picteze deloc, ci să rămână numai spectatorul peisajelor. Cei doi s-au stabilit la Roma şi au vizitat săptămânal Accademia Coromaldi. Pe lângă şcoală au vizitat multe muzee, ca să cunoască maeştrii din elita artistică italiană. Fülöp Antal Andor a fost impresionat mai mult de maeştrii renascentismului timpuriu, de farmecul blând al lui Fra Angelico şi decorativitatea jucăuşă a lui Botticelli, dar şi de figurile maiestuoase ale lui Michelangelo, meşterul renascentismului matur.

Trebuie să oprească brusc călătoria din Italia din cauza serviciul militar obligatoriu, fiind nevoit să plece la Bazargic. După 13 luni de serviciu militar s-a întors în oraşul său natal, Cluj. În 1932 expune două lucrări la Salonul Oficial, iar în ianuarie 1933 participă la Expoziţia Colectivă a Artiştilor Tineri din Transilvania, expoziţia de debut a generaţiei sale. Expoziţia a avut loc din iniţiativa lui Tasso Marchini şi a fost văzută de tinerii artişti ca singura soluţie împotriva celei mai mari probleme, criza financiară. Debutul artistic al tinerilor a avut loc în plină criză, deci în locul expoziţiilor personale ei au căutat soluţia colectivă, ceea ce s-a dovedit a fi o încercare reuşită.

Anul următor, 1934, a devenit unul important în viaţa artistului. Ca o complicaţie a gripei spaniole, a orbit la un ochi, iar vederea celuilalt s-a diminuat. Acest fapt a devenit un mare chin în viaţa artistului, căci expresia sa artistică era încă în creştere, şi îi era greu să suporte o astfel de lovitură. A avut nevoie de doi ani ca să-şi recapete curajul de a picta din nou. Una din operele sale de reper din această perioadă este Iréne cu garoafă, în care este rezumată întreaga esenţă a artei sale. De remarcat este compoziţia echilibrată, formele pictate cu o răbdare exigentă, reevaluarea perspectivei, inflexiunile dintre planurile spaţiale şi femeia văzută ca fenomen estetic.

În 1939 îşi are prima expoziţie personală în Sala oglinzilor a Prefecturii din Cluj. În 1939 participă la Expoziţia Maghiară de Arte Plastice din Transilvania, din Nemzeti Szalon, la Budapesta. Din 1951 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. După cel de-al doilea război mondial participă la numeroase expoziţii personale şi colective. Este de menţionat expoziţia retrospectivă din 1979 de la Muzeul de Artă din Cluj.

(Magdó Eszter)

Bibliografie:

E. Szabó Ilona: Fülöp Antal Andor. Bukarest, 1979.