Egon Marc LÖVITH

Probabil cel mai potrivit mod de a-l cunoaște pe Marc Egon Lövith ca artist este prin a-i parcurge povestea - povestea unei vieți pline de greutăți, iubire, frustrare și acceptare. Născut la data de 21 martie 1923 la Cluj-Napoca, Lövith s-a relocat trei ani mai târziu în Mexic, împreună cu toată familia sa, pentru a fugi de hărțuirea unor bande locale. Copilăria petrecută în Mexic a însemnat un întreg univers la care altfel nu ar fi avut acces – barocul spaniol, arta indiană, Diego Rivera – și care se regăsește mulți ani mai târziu atât în temele abordate (ciclul Mexic, Hispanica), dar și prin culorile vii prezente în teme sumbre, greu de înțeles în lipsa acestui detaliu biografic. Inclusiv ceramica, atât de apreciată, pe care o numește și „ocupația mea șezândă”, care l-a salvat odată cu problemele de sănătate, are ca punct de pornire anii copilăriei petrecuți în Mexic.

Zece ani mai târziu, după moartea tatălui, familia se întoarce la Cluj cu un nou cap al familiei, un tânăr de 14 ani, obligat să lucreze orice slujbă i se oferă pentru a-și putea întreține familia. Cu toate acestea, tânărul își găsește mici escapade prin desen și pictură, o latură mai puțin pragmatică a sa pe care nu o poate ignora. Însă viața lui și a familiei ia o turnură cumplită odată cu noua ideologie, iar în 1944, din cauza originii evreiești, Lövith este trimis în lagărele de muncă de la Baia Mare, Baja și Törökbálint pentru a fi mai apoi deportat în lagărele de la Türkheim și Dachau. O experiență incomparabilă, care i-a marcat restul vieții din absolut toate punctele de vedere. Deși abordează tema Holocaustului în arta sa destul de târziu (anii 87-89), perioada în care a fost închis în lagăr și-a lăsat amprenta asupra vieții sale de familie, asupra aprecierilor politice, în fapt, asupra întregului său mod de a percepe viața.

Una dintre cele mai mari bucurii și influențe din viața lui Marc Egon Lövith a fost soția sa, Margot, pe care a cunoscut-o în lagăr, exact după eliberare și pe care a iubit-o inimaginabil de mult. Neputând avea copii, cei doi soți au devenit de nedespărțit, iar Margot a devenit muza artistului, rol pe care, spune însăși Lövith, și l-a asumat din plin. Dragostea față de ea și problemele de sănătate pe care le-au avut amândoi din cauza perioadei Dachau i-au împiedicat și plecarea din țară după eliberare. Însă trebuie să înțelegem și că, într-un astfel de context, socialismul și chiar comunismul păreau mai atrăgătoare ca niciodată, iar promisiunea egalității însemna foarte mult. Din păcate, cu timpul au apărut neajunsurile și incorectitudinile vieții în comunismul românesc. Cu toate acestea, Lövith nu a fost nevoit să recurgă niciodată la a crea o artă politică, iar liberalizarea din anii 70 l-a găsit mai mult decât pregătit să se rupă de arta socialistă și să îmbrățișeze modernismul din plin. De aceea sculptura sa din anii 60-70 rămâne un punct de turnură în arta românească și este extrem de apreciată prin formă și nu prin poveste.

Lövith vorbește despre această „simplificare” a formelor, după cum o numește el, care își găsește originile în arta antică, la egipteni și la greci și la care el recurge întocmai pentru a surprinde doar ceea ce îl interesează: frumosul și esteticul. Mână în mână cu simplificarea formelor este lipsa „literaturii” în arta sa. Lövith nu încearcă și nu dorește să transmită o poveste, se depărtează pe cât posibil de descriere și încearcă să expună un singur moment sau sentiment. Un bun exemplu pentru aceste trăsături ale artei sale este Icar, a cărui poveste nu o spune, ci pe care îl transpune în momentul de eșec, de descompunere, fără a surprinde întreg amalgamul de acțiuni și emoții de dinaintea căderii.

Artistul abordează și numeroase teme religioase în pictură, mai exact din Vechiul Testament (ciclul Arborele), teme care au legătură cu apartenența sa la poporul evreu, apartenență pe care nu și-a negat-o niciodată. Cu toate acestea, el mărturisește că a descoperit Biblia mai degrabă ca o filă de istorie decât ca o carte pentru devoțiune. Depărtarea de religie și de un Dumnezeu salvator este foarte ușor de înțeles din prisma sa, iar majoritatea subiectelor abordate au o interpretare proprie. Povestea lui Iov nu este o elogiere a credinței de neclintit, ci o poziționare de partea lui Iov, complet nevinovat și neîndreptățit.

Marc Egon Lövith a fost un artist complex, aproape renascentist prin versatilitatea de care a dat dovadă (sculptură, pictură, desen, ceramică), chiar vorbind cu regret față de laturile culturii pe care nu a apucat sau nu a reușit să le abordeze – literatura, muzica și actoria. Și-a canalizat traumele și forțele pentru a crea ceea ce el considera a fi în esență frumosul și a lăsat în urma sa nu doar o artă diversă și apreciată pentru formă și concept, dar și numeroase anecdote pe care acest om cald le-a împărtășit cu restul.

(Diana Singeorzean)

Bibliografie:

Egon Marc Lövith. Muzeul Național de Artă Cluj, Cluj-Napoca, 2000.

Gabriela Rostaș: Lumea într-un cartof. De vorbă cu Egon Marc Lövith. Cluj-Napoca, 2002.

Alexandra Rus: Egon Marc Lövith. New York - Cluj Napoca, 2003.

Németh Júlia: Löwith Marc Egon. Marosvásárhely, 2004.

Ed.: Székely Sebestyén György: LÖVITH. Trupul dezvelit | A meztelen test | The Naked Body. Cluj-Napoca, 2014.